Revista de matematică „ARGUMENT”, editată de Catedra de matematică a Colegiului Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare, marchează apariția celui de-al 27-lea număr, într-un context cu totul special: succesul Concursului interjudețean de matematică „Argument”.

SUBIECTELE de la secţiunea liceu au fost elaborate de domnul conferențiar doctor Pop Vasile de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca și de domnul Cristian Săvescu, redactor la Gazeta Matematică, în timp ce subiectele de gimnaziu au fost gândite exclusiv de membrii catedrei de matematică din Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” Baia Mare.

EVALUAREA celor 378 de lucrări a fost posibilă doar cu ajutorul celor 50 de profesori de matematică extraordinari, dascăli dedicaţi şi performanți.

BUNA ORGANIZARE li s-a datorat sponsorilor particulari, care au dorit să li se alăture Asociaţiei „Argument” a Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai” şi Asociaţiei de Părinţi din instituția noastră şcolară:

  • BERTUS SRL
  • PDM ENGINEERING S.R.L.
  • EDS ELECTRIC
  • DURLISCAU LIBRA SRL
  • EDS ELECTRIC SRL
  • TAFFO SRL
  • IFN FORTUNA LEASING
  • ARAMIS INVEST SRL
  • NORD GAZ DISTRIBUTIE
  • ELYAD COM SRL
  • NODISANAMED
  • SELGROS
  • FAMILIA VOICU COSMIN
  • ONICIUC DĂNUȚ

REVISTA „ARGUMENT”
Cu această ocazie, revista „ARGUMENT” sărbătorește apariția numărului 27, reunind articole matematice de calitate și probleme originale.

Felicitări tuturor celor implicați – profesori, elevi, organizatori și parteneri – pentru profesionalism, dăruire și continuitate!
PĂRERI DESPRE CONCURSUL „ARGUMENT”

„A devenit o obișnuință în ultimii ani să particip la taberele de pregătire şi la concursurile de matematică din Maramureş şi în sensul acesta aş vrea să le mulţumesc profesorilor de la Colegiul Naţional «Gheorghe Şincai» pentru invitaţii. Concursul «Argument» este, cu siguranţă, unul dintre cele mai valoroase concursuri de matematică din România datorită nivelului participanţilor, organizării impecabile, nivelului şi esteticii subiectelor. În acest an, desfăşurarea acestui concurs şi rezultatele obţinute au reconfirmat aceste virtuţi, ridicând din nou ștacheta şi încadrând acest concurs ca o simulare foarte relevantă a olimpiadei. Repet mulțumirile către colectivul de la Colegiul Naţional «Gheorghe Şincai», cele adresate doamnei inspector de matematică şi domnului preşedinte SSMR Maramureş, filiala de care aparţin. Repet şi felicitările pentru organizarea exemplară.”
— Cristian Săvescu, redactor Gazeta Matematică, SSMR

„Noi ne-am simțit foarte bine, iar problemele au fost bine gândite, antrenante, cu un grad foarte bun de concurs. Concursul «Argument» este unul de suflet pentru noi.”
— prof. Gheorghe Moldovan, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare

„Participarea la Concursul «Argument» din acest an mi-a adus din nou bucuria succesului, reușind să obțin premiul I cu punctaj maxim la clasa a VII-a. Subiectul primit a fost unul provocator, cu probleme frumoase, dar solicitante în același timp. A fost o experiență frumoasă și memorabilă. Mulțumim organizatorilor pentru primirea călduroasă!”
— Secan Miruna, elevă, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare

„Concursul de matematică «Argument» de la Baia Mare este bine organizat, cu probleme interesante și un nivel bun de dificultate, potrivit pentru pasionații de matematică”
— Bob Antonia, elevă, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare

„Un concurs care te pune cu adevărat pe gânduri. Subiectele au fost provocatoare, dar foarte bine alese.”
— elev participant

„«Argument» m-a ajutat să văd matematica altfel, nu doar ca exerciții, ci ca logică și raționament”
— elev participant

„O experiență frumoasă și motivantă pentru orice elev pasionat de matematică.”
— elev participant

„«Argument» este genul de concurs care te scoate din tipare și te învață să îți susții ideile matematic, pas cu pas. Recomand tuturor elevilor care vor mai mult decât rezolvări standard.”
— elev participant

„Pentru mine, «Argument» a fost un concurs care a combinat perfect dificultatea cu satisfacția rezolvării. M-a motivat să aprofundez matematica.”
— elev participant

„Experiența mea din acest an de la Concursul «Argument» a fost una plăcută. Am apreciat cazarea bună asigurată de organizatori, dar mai ales site-ul care a funcționat excelent și a fost actualizat foarte repede și precis.”
— elev participant

„La concurs, m-am simțit bine, deoarece tot timpul pe care l-am petrecut în Baia Mare simțeam o curiozitate mare, o dorință de a vedea rezultatele. În timpul probei, supraveghetoarea s-a comportat frumos și nu am avut niciun incident nedorit. La festivitatea de premiere, am fost copleșit de fericire când am aflat că am primit un premiu, iar acea festivitate a fost bine organizată și prezentată.”
— Marina Lucian, elev, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare