Astăzi, curtea Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare s-a umplut din nou de emoție, de glasuri și de chipuri: unele cunoscute, altele noi, aflate la început de drum.

Începem un nou an școlar — 2026–2027 — elevi, profesori, părinți, întreaga comunitate șincaistă.

Într-o școală cu o tradiție centenară, construită de-a lungul generațiilor, fiecare început poartă cu sine responsabilitatea de a păstra ceea ce este valoros și, în același timp, curajul de a privi spre viitor cu speranță, curiozitate şi încredere.

Dincolo de rezultatele școlare care ne onorează , ne dorim ca noul an școlar să fie și despre relații umane, respect, încredere, empatie și sentimentul de apartenență. Pentru că o școală de elită nu este definită doar de ceea ce îi învață pe elevii săi, ci și de oamenii pe care îi formează și de comunitatea pe care reușește să o creeze în jurul valorilor sale.

Bine ați revenit, dragi șincaiști!
Să avem un an şcolar reuşit.